O blonda isi dorea cu-ardoare
Sa redevina fata mare,
Dar, dupa ani si ani de „sport”,
Si-al nu-stiu-catelea avort,
Ceva, ceva lipsea, se pare,
Musai vroia ca sa repare.
– „Se opereaza, e banal” –
De-aceea era la spital
Si goala sta, sub un cearceaf,
– Cearceaful – alb ca un pilaf,
Pe holu-ngust sta pe o targa,
Bine’nteles – o targa larga,
Patru picioare, pe rotile,
Rulmenti unsi bine pe la bile,
O targa ce, desi umblata,
Nu trebuia, zau, reparata.
Cum sta asa, vine-un barbat,
Muschi ca Van Damme sub halat,
Si, curios, o dezveleste,
Priveste lung, gospodareste,
Apoi ii cheama pe alti doi;
Privesc, toti trei, la sanii goi,
La unghiile lacuite,
La locurile tainuite,
Temeinic, nu asa-ntr-o doara,
Din talpi in crestet o masoara
Si nu se-opresc la fruntea larga,
Privesc, atent, atent, la targa.
Blondina intra la idei
Vazand atatia doctori: trei,
Si-ntreaba-n soapta, c-un oftat:
– E cazu-asa de disperat?
Van Damm’, vazandu-i disperarea,
Opri, pe loc, examinarea:
– Chirurgu’-asculta-ma pe mine,
Vine mai greu, dar totusi vine.
E-n cabinet, inchis cu-o sora,
Dar vine sigur, intr-o ora.
Noi, vopsitorii, am privit
Daca-i ceva de revopsit.
Dar la mata, totul luceste,
Parul si lacul pe la deste,
Si ne-am uitat, desi e larga,
E totu-n regula la targa.
