Articol publicat in ziarul Cancan
Luni, 16 Februarie 2009
Detalii aici …
O tanara de 18 ani, din localitatea Limanu, judetul Constanta, care are un handicap fizic si psihic, traieste un cosmar de cand a ramas fara mama. Viata Otiliei este amenintata dupa ce a fost abuzata sexual de tatal sau vitreg, despre care se spune ca ar fi infectat cu virusul HIV.
Carmen Mocanu
Otilia V. a ramas fara cea care i-a dat viata in urma cu sase luni si de atunci viata ei a devenit un calvar. In loc sa o ajute pentru a avea o viata cat de cat normala, tatal vitreg, Nicolae Caruta, de 49 de ani, a inceput sa o batjocoreasca, desi nimeni nu ar fi banuit ca acesta si-ar putea viola fiica. Barbatul venea aproape zilnic beat acasa si isi satisfacea poftele carnale cu tanara de 18 ani, pe care o ameninta ca o omoara daca spune cuiva ce se intampla.
In cele din urma, Marinela Caruta, fata cea mare a barbatului, si-a denuntat tatal la politie, dupa ce a aflat teribila poveste de la sora ei vitrega. Marinela a dus-o pe Otilia la specialistii in medicina legala, care au confirmat ca aceasta a fost violata.
La analize, in arest
Oamenii legii l-au retinut pe barbat si l-au prezentat magistratilor de la Judecatoria Mangalia, care au dispus arestarea preventiva a acestuia pe o perioada de 29 de zile sub acuzatia de viol in forma continuata. Victima a ramas in grija surorii sale, care a salvat-o din chinurile la care era supusa zilnic. Din pacate, cosmarul nu se incheie aici. Vecinii lui Caruta sustin ca barbatul este infectat cu virusul HIV, care provoaca maladia incurabila SIDA, si de aceea el va fi supus mai multor teste de specialitate. Daca se confirma diagnosticul, Otilia va fi supusa si ea mai multor analize pentru a se stabili daca i-a fost transmis virusul ucigas.