Satul era amenintat de viitura. Toata lumea alerga disperata sa-si salveze bunurile si pe ei insisi din calea prapadului, numai Ion, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui il intreaba:
– Ce faci, Ioane? Nu vezi ca vin apele peste noi?!? Fugi, salveaza-te!
– Nici nu ma gandesc! Eu stau aici cuminte, ca ma salveaza Dumnezeu…
Zis si facut. Vin suvoaiele peste sat. Ion, se urca pe acoperisul casei si sta si asteapta. Un grup de oameni trece pe langa casa lui intr-o barca de salvare.
– Ce faci, Ioane, acolo sus? Sari in barca, ca ai sa te ineci!
– Nu, raman aici! Dumnezeu e mare si puternic si ma va salva!
– Treaba ta!
Mai sta ce mai sta, ii ajunge apa pana la genunchi; trece si cea de-a doua barca pe langa el.
– Hai, Ioane, sari in barca si salveaza-te!
– Nu, nu! Dumnezeu e mare si ma va salva!
– Ma, Ioane, esti nebun, hai odata, ca te ia apa!
– Nu!
Pleaca si a doua barca si apa ii ajunse pana la gat. La cea de a treia barca, povestea se repeta. Apoi, Ion moare inecat si ajunge in Rai. Ajuns la portile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere si cere sa fie lasat sa vorbeasca cu Dumnezeu.
– Pai bine, Doamne! Eu ma rog atata la tine… iti dau toata increderea mea si tu ma lasi sa mor?!?
– Cum ziceai ca te cheama? intreaba Dumnezeu.
– Ion.
Cauta Dumnezeu in registrul lui si gaseste numele lui Ion.
– Mai, Ioane, nu stiu cum sa-ti spun… dar la mine aici figureaza ca ti-am trimis trei barci!
